ACUM:
19.03
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale
Urmează:
20.00
Radiojurnal
Apoi:
20.00
Pasaj urban - Dialoguri multiculturale (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

124 de milioane de lei, prin PNRR, pentru construcția unui nou campus dual preuniversitar

Publicat: joi, 22 Iunie 2023 , ora 9.55
Sursa foto: Facebook / Allen Coliban
Sursa foto: Facebook / Allen Coliban

Brașovul va primi aproape 124 de milioane de lei, prin Planul Național de Redresare și Reziliență, pentru construcția unui nou campus dual preuniversitar.

Suntem primul oraș din țară care a dezvoltat sistemul de învățământ dual. Când a apărut această nouă oportunitate de finanțare, era normal ca noi să fim acolo, iar echipa noastră a reușit din nou să atragă o sumă impresionantă pentru educația din Brașov. Odată cu acest nou program de finanțare, a venit momentul să trecem la următoarea etapă la Brașov. Respectiv, cea în care absolvenții de colegii tehnice își continuă studiile la facultate, în același tip de parteneriat administrație – universitate – mediu privat, într-un centru educațional realizat cu fonduri PNRR. Zona noastră va rămâne astfel polul învățământului dual în România, atât la nivel preuniversitar, cât și universitar”, a spus primarul municipiului Brașov, Allen Coliban, pe Facebook.

Printre partenerii proiectului, Primăria localității Întorsura Buzăului, Universitatea Transilvania Brașov, colegii naționale din Brașov, societăți economice, Universitatea Transilvania din Brașov sau Camera de Comerț și Industrie Brașov.

Informații în curs de actualizare

Radio România Brașov FM