Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Mai multe stații RATBV spre Aeroportul Brașov

Publicat: joi, 29 Iunie 2023 , ora 15.11
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Sursa foto: Radio România Brașov FM

RATBV a anunțat că mărește numărul de stații în care opresc autobuzele care fac legătură între Gara Brașov și Aeroportul Ghimbav.

Modificarea va opera începând de sâmbătă, 1 iulie. Astfel, autobuzele de pe linia expres A1 vor opri, de la Stadionul municipal la Aeroport, în toate stațiile care deservesc și linia 24.

”Suplimentarea numărului de stații ale liniei expres A1 are în vedere eficientizarea serviciului de transport public și diversificarea opțiunilor de transport pentru zona Bartolomeu Nord. Menționăm că, la ora actuală, tronsonul vizat, respectiv cel cuprins între Terminalul Municipal și Aeroportul Brașov, este deservit preponderent doar de autobuzele liniei 24”, a explicat purtătorul de cuvânt al RAT Brașov, Silviu Ștefan.

De mâine, 30 iunie, autobuzele liniei 36 revin la traseul obișnuit de circulație din cartierul Tractorul, întrucât s-au finalizat lucrările de infrastructură de pe strada Aluminiului.

În aceste condiții, RATBV anulează stația provizorie de pe strada Independenței, autobuzele urmând să oprească în stația obișnuită 1 Decembrie 1918, comună și traseelor 9 și 15.

Sorin Țîrcă