ACUM:
7.03
Bună dimineața Transilvania

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

O nouă creșă în Săcele

Publicat: marți, 18 Iulie 2023 , ora 12.04
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Municipiul Săcele are o nouă creșă. După mai bine de trei ani în care au fost amânate lucrările de execuție din cauza birocrației, creșa a fost amenajată în sediul fostului Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflați în situatii de risc și are o capacitate de 40 de locuri.

Creșa urmează să fie dată în folosință din toamna acestui an, odată cu începerea anului școlar 2023-2024.

„Capacitatea este de 40 de locuri, pe trei grupe, cu o suprafață desfășurată de 1.075 de metri pătrați, deci este o clădire generoasă. Dotări: săli de joacă, dormitoare, bucătărie, spălătorie proprie, cabinet medical și spații administrative. O primă structură de personal: vor fi în jur de 16 persoane. Lucrările inițiale au început în urmă cu cinci luni, clădirea este finalizată acum. A fost nevoie de modificarea arhitecturii interioare în proporție de peste 85%. S-a înlocuit tot ce ține de instalații electrice, sanitare, termice, sistemul de detecție în caz de incendiu.“, spune primarul municipiului Săcele, Virgil Popa. 

Creșa Nr 1. a fost arondată săptămâna trecută prin hotărâre de consiliu local școlii Gimnaziale nr. 1 din Săcele.
Ruxandra Stoica