Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

JURNAL DE CĂLĂTORIE. Batem la porțile ”Saraiului” european

Publicat: duminică, 23 Iulie 2023 , ora 10.53

Mostar, o poveste printre mătăsuri viu colorate, felinare din cioburi de sticlă multicolore și arome amețitoare. Am bătut la porțile Saraiului și ni s-au deschis, pătrunzând astfel într-o lume de poveste cu o istorie de secole.

Dacă ar fi să te orientezi după intrarea în oraș, ai putea spune ca Mostarul este un oraș încercat, ce tinde să se modernizeze, dar care încă mai păstreaza vii cicatricile istoriei contemporane. O cu totul altă lume îți desfată privirea atunci când pătrunzi în Centrul Vechi al Mostar-ului marcat de o lungă istorie de secole întregi.

În jurul anului 1400, Stari Grad, adică Vechiul Oraș Mostar, era chiar la granița cu Imperiul Otoman. Acest lucru este mai mult decât evident prin păstrarea caselor turcești, a mahalalelor si a bazarului.

Se poate spune, pe bună dreptate, faptul că o incursiune în bazarul din Mostar este o experiență în sine, lăsându-te pierdut printre vălurile de mătase viu colorate, realizate chiar de producători locali. La toate acestea se adaugă într-un contrast izbitor, gloanțe și alte accesorii de război pe care ți le poți, pur și simplu, procura ca și suvenir.

Cel mai important obiectiv turistic al Mostar-ului rămâne unul dintre cele mai frumoase 20 de poduri din lume. Stari Most (Podul Vechi) este o adevărată bijuterie arhitecturală cu o istorie de secol în spate. Povestea sa în sine emoționează, fiind parte componentă din viața de zi cu zi a locuitorilor orașului.

În urmă cu mai bine de cinci secole, Suleyman Magnificul a solicitat în anul 1557 să se construiască un pod peste albastrul râului Neretva. Acesta a fost proiectat de arhitectul Hajrudin Mimar, disciploul parintelui arhitecturii otomane clasice, Sinan. Construcția a fost realizată din 456 de blocuri de piatră albă care se țin împreună datorită unui sistem de încastrări și îmbinări, însă rămâne un mister cum a fost ridicat obiectivul, cum a fost cărată piatra de pe un mal pe altul, cum a rămas în picioare structura pe timpul construcției. Zece ani mai târziu a rezultat o capodoperă arhitectonică a vremii sale și cel mai fotografiat obiectiv turistic din Bosnia Herzegovina.

Cei care parcurg traseul peste râu pe Podul Vechi trebuie să fie pregătiți cu încălțămintea potrivită întrucât piatra din care este făcut este atât de lucioasă încât a fost nevoie ca pe pod să fie aplicate mai multe praguri care să ajute la deplasarea oamenilor peste el.

În toamna anului 1993, podul a fost bombardat de croați, foști aliați, prieteni, vecini ai bosniacilor, timp de 2 zile, până când, în dimineața zilei de 9 noiembrie, 5 secole de istorie s-au prăbușit în apă. Printre localnici, căderea podului a reprezentat ruptura definitivă de foștii lor frați, a reprezentat caderea unui simbol și provocarea unei cicatrici adânci ce nu a dispărut nici până în zilele noastre, mărturie stând zecile de scrisuri pe ziduri, pe pietre, în toate colțurile Mostar-ului: "Nu uitați 1993!".

În ciuda căilor alambicate ale istoriei, Stari Most a devenit în zilele noastre un simbol al rezistenței în timp, acesta fiind reconstruit după vechile planuri și schițe cu ajutorul bucăților de piatră din el căzute în apă. Stari Most împreună cu Centrul Vechi al Mostar-ului au fost înscrise în 2005 în patrimoniului cultural mondial UNESCO.

Bianca Bucă