Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Brașovenii au sărbătorit astăzi Ziua Imnului Național

Publicat: sâmbătă, 29 Iulie 2023 , ora 14.16
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Sursa foto: Radio România Brașov FM

Ziua Imnului Național al României a fost sărbătorită astăzi printr-un ceremonial militar și religios care a avut loc  în Piața Tricolorului.

Imnul Național al României este strâns legat de Brașov. A fost scris aici de Andrei Mureșianu, sub titlul Un Răsunet și publicat în revista „Foaie pentru minte, inimă și literatură”, apoi a fost pus pe muzică de brașoveanul Gheorghe Ucenescu și cântat pentru prima dată în Șchei. 

„Este un simbol al identității noastre naționale și trebuie să facem în așa fel încât Brașovul să fie recunoscut ca oraș al imnului național. Avem cercetări, avem dovezi și îmi propun ca în cel mai scurt timp, să fac demersuri pentru recunoașterea ca Brașovul să fie orașul imnului național al României. Deocamdată, legislația spune altceva și de aceea sărbătorim și pe 29 iulie, dar eu sper că avem toate argumentele să dovedim că Brașovul este orașul imnului național.“, a declarat prefectul județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii.

O altă legătură mai recentă este faptul că în ziua revoltei de la Brașov, din 15 noiembrie 1987, muncitorii de la uzinele de Autocamioane au început să cânte imnul, mulți dintre ei nemaiștiind versurile. Cu toate acestea, melodia a continuat fără întrerupere.


Nucu Jalea