ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Un nou episod „Flavours of Romania”, cu Charlie Ottley, la Șirnea

Publicat: joi, 14 Septembrie 2023 , ora 17.19
Sursa foto: Facebook / Charlie Ottley
Sursa foto: Facebook / Charlie Ottley
Brașovenii și turiștii sunt invitați să participe la lansarea noului sezon al seriei de documentare „Flavours of Romania”, care din 20 septembrie va fi difuzat pe platforma Netflix.

În aceeași zi vor mai avea loc filmări pe platoul din satul Șirnea, comuna Fundata.

Cei prezenți se vor bucura de proiecții speciale, muzică live și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu jurnalistul britanic Charlie Ottley, realizatorul proiectului.

„Nu doar pentru turiști este această invitație, ci și pentru românii care pot veni cu familiile și, de altfel, pentru toți cei care doresc să ne sprijine… Vor avea parte de momente speciale. Trebuie să recunosc că a fost o călătorie lungă, timp de mai bine de un an (…) am mai avut în trecut lansări, dar de această dată am vrut să fac ceva diferit! Am început călătoria la Șirnea, iar după mai bine de 2.000 km parcurși în jurul țării, s-a încheiat când m-am întors acasă, în Șirnea. De aceea, mi s-a părut potrivit să fac lansarea acestui nou sezon al seriei «Flavours of Romania» tot aici, în satul cu vedere spre munții Bucegi și Piatra Craiului”, a precizat Charlie Ottley la Radio România Brașov.

Nu doar frumusețile județului Brașovul vor putea fi văzute de milioane de abonați ai platformei Netflix, ci multe alte zone turistice spectaculoase, cuprinse în „Flavours of Romania”, unul dintre cele mai vizionate documentare difuzate pe platforma de streaming.
Camelia Vlad