Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Efectele scandalului de la Teatrul Sică Alexandrescu

Publicat: marți, 26 Septembrie 2023 , ora 14.10
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă
Unei angajate i-a fost desfăcut contractul de muncă, iar o a doua „a fost determinată” să plece. Cel puțin așa au transmis reprezentanții Sindicatului Independent al Salariaților din Teatrul „Sică Alexandrescu”, într-o comunicare oficială.

Astfel, spun aceștia, Dianei Stegaru, care a fost angajată pe postul de secretar literar, i-a fost desfăcut contractul individual de muncă.

Elena Solomon, angajată pe post de consilier juridic, a fost determinată să plece, ambele fiind semnatare ale apelului public făcut către Primăria Municipiului Brașov pentru a se implica în conflictul dintre angajați și manager, pe care l-au acuzat de mai multe nereguli și comportament reprobabil.

Contactat pentru un punct de vedere, managerul Teatrului „Sică Alexandrescu”, Dan Cogălniceanu, a precizat că Elena Solomon „a solicitat transferul către o altă instituție”, ea fiind încă în concediu medical.

De asemenea, Dianei Stegaru i-a fost desfăcut contractul de muncă la propunerea Comisiei de Disciplină, după ce aceasta nu ar fi respectat programul de lucru, având suprapuneri de program la alte instituții.

Potrivit managerului Cogălniceanu, și ea s-a aflat în concediu medical și a fost convocată de mai multe ori în Comisia de disciplină, pentru lipsa repetată de la locul de muncă.
Adina Chirvasă