ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Ce spun reprezentanții IMM-urilor din Brașov despre noile măsuri fiscale?

Publicat: marți, 14 Noiembrie 2023 , ora 14.47
Sursa foto: Arhivă Radio România Brașov
Sursa foto: Arhivă Radio România Brașov

Noile măsuri fiscale așteptate să intre în vigoare din 2024 dezechilibrează mai multe domenii de activitate din România. Pe lângă numeroasele sectoare care vor fi afectate de noile modificări, meșteșugarii aduc și ei aminte că vor avea de suferit.

Și asta pentru că, de anul viitor va crește baza de impozitare pentru cei care au PFA-uri sau Întreprinderi Individuale. Mai exact, contribuția la sănătate nu va mai fi plătită pentru 6 salarii minime pe economie, ci pentru 12. Un lucru ce s-ar traduce prin mai puțini bani în buzunarul artizanilor sau chirii pentru ateliere plătite cu greu. Artizanul brașovean, Gabriela Bularca, a comentat subiectul la emisiunea „Vocea Brașovului”, de la Radio România Brașov FM:

Este nevoie de o mai mare susținere pentru întreprinderile mici și mijlocii, iar aici mă refer strict la meșteșugari, cei care sunt încadrați în general la Codul CAEN 3299, adică manufactură, pentru că un produs realizat prin manufactură, prin lucru manual, necesită mult mai mult timp de elaborare. Ar trebui să existe anumite taxe mai mici sau mai mari, în funcție de procentul de lucru manual inclus în valoarea unui produs. Sunt situații în care un produs poate să ia și 2-3 săptămâni de realizare, aici mă refer chiar la o ie lucrată manual, ori pentru aceste obiecte ar fi un mare sprijin să existe efectiv taxe zero”.

De noile măsuri fiscale se lovesc și micii producători. Antreprenorii din domeniu sunt de părere că statul nu îi încurajează pe micii producători, iar astfel prea puțină producție locală ajunge la români. Dublarea TVA-ului la anumite produse va avea un impact negativ pentru producători, susține Cosmina Dinu, cofondator al celei mai mari rețele de producători și fermieri locali din România:

Dublarea taxelor pentru aceste produse nu văd cum poate să ajute pe cineva, în niciun caz pe producător, care brusc va veni cu un produs mai scump pe piață către consumatorul final. Asta clar îl va scoate din preferința consumatorului. Va vinde mai puțin, va pierde, va ieși poate din afacere. În cazul extrem, consumatorul se va orienta către alte variante, poate nu locale”.

Ruxandra STOICA