Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Bradul de Crăciun a ajuns în Piața Sfatului

Publicat: miercuri, 15 Noiembrie 2023 , ora 16.37
Foto: Radio România Brașov
Foto: Radio România Brașov

Actualizare:

Bradul de Crăciun al Brașovului este deja instalat în inima orașului, în Piața Sfatului. A fost adus miercuri seara, de pe o pășune proprietate a municipiului, din zona Stâna Turistică.

Pentru tăierea, transportarea și montarea lui, lucrătorii Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt au avut nevoie de aproape o zi de muncă și a fost o întreagă desfășurare de forțe în Piața Sfatului pentru ca pomul să fie așezat în locul lui.

Cei care s-au aflat întâmplător în Piața Sfatului la acel moment au asistat la întreg procesul și și-au făcut și primele fotografii pentru rețelele de socializare:



Bradul are 73 de ani. Înainte de a fi tăiat avea 26 de metri, iar după ce a fost instalat, are 23,5 metri.

A aduce un brad atât de falnic nu e lucru ușor, a spus directorului Regiei Publice Locale a Pădurilor Kronstadt, Dan Olteanu:



În zilele următoare bradul va fi împodobit cu globuri și beteală.

Costul total al operațiunii de ieri a fost de peste 71.000 de lei.

Pe lângă acest brad, municipalitatea va mai aduce 6 brazi de 8-10 metri și mai cumpără aproximativ 3500 kg de cetină.

Contractul, cu tot cu bradul principal, are o valoare de peste 131.000 de lei.

Brazii vor rămâne până după sărbătorile de iarnă.

....................

Bradul de Crăciun a fost adus în Piața Sfatului în această seară. Pomul a fost adus după ora 18.30, de pe o pășune din Poiana Brașov (zona Stâna Turistică), proprietate a municipiului, și are o înălțime de aproximativ 26 de metri.

Reamintim că ieri a fost semnat contractul pentru brazii de Crăciun, cu Regia Publică Locală a Pădurilor Kronstadt.

Pe lângă bradul mare, vor mai fi 6 brazi cu o înălțime de 8-10 metri, iar municipalitatea mai cumpără și 3.500 de kilograme de cetină. Valoarea contractului este de peste 131 de mii lei, cu tot cu TVA.

Radio România Brașov