ACUM:
8.10
Bună dimineața Transilvania (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Au început înscrierile la concursul muzical „Daliana”

Publicat: joi, 16 Noiembrie 2023 , ora 18.03
Sursa foto: Facebook / Muzeul de Etnografie Brașov
Sursa foto: Facebook / Muzeul de Etnografie Brașov
Ansamblurile corale de amatori și grupurile artistice de adulți și copii sunt invitate să se înscrie la concursul muzical „Daliana”.

Evenimentul, organizat de Muzeul de Etnografie Brașov, în parteneriat cu Filarmonica Brașov, dorește să valorifice patrimoniul cultural imaterial brașovean, printr-un spectacol dedicat colindelor, tradițiilor și obiceiurilor de iarnă.

Concursul are prevăzute 3 secțiuni: ansambluri adulți, ansambluri copii/tineri, grupuri artistice de reprezentații tradiții și obiceiuri de iarnă, iar repertoriul va cuprinde colinde, tradiții și obiceiuri de iarnă din zona Brașovului.

Se vor oferi trei premii pentru fiecare secțiune.

Cei interesați pot trimite un email, până în 21 noiembrie, la adresa muzeu@etnobrasov.ro, pentru a primi regulamentul concursului și formularul de înscriere.

Spectacolul va avea loc în Sala Patria, vineri, 8 decembrie, la orele 16:00.
Radio România Brașov FM