Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

4 minori din Brașov sunt acuzați de viol și pornografie infantilă

Publicat: joi, 23 Noiembrie 2023 , ora 14.47
Foto: Arhivă Radio România
Foto: Arhivă Radio România

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Brașov, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Brașov, pun în aplicare 4 mandate de aducere, astăzi, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de viol și pornografie infantilă.

Din cercetările efectuate a rezultat că, în  luna decembrie 2022, 4 persoane minore ar fi întreținut acte și raporturi sexuale cu o persoană vătămată minoră, împotriva voinței acesteia, realizând, într-o asemenea împrejurare, un material pornografic de tip video, pe care l-ar fi distribuit altor persoane prin intermediul unor aplicații online.

Audierile se vor desfășura la sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Marian STOICA