Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Azi o sărbătorim pe Sfânta Ecaterina de la Alexandria

Publicat: sâmbătă, 25 Noiembrie 2023 , ora 13.00
Azi, 25 noiembrie, o sărbătorim pe Sfânta Ecaterina de la Alexandria. Conform tradiției, sfânta creștină și fecioară a fost martirizată la începutul secolului al IV-lea. A fost o prințesă foarte frumoasă și educată, a devenit creștină în jurul vârstei de 14 ani, iar Biserica Ortodoxă o prăznuiește în fiecare an din luna noiembrie.  La  Brașov, în perioada Evului Mediu, au apărut mai multe construcții și statui dedicate sfintei. 


„Aici, în curtea Bisericii Negre, se afla o veche capelă dedicată Sfintei Ecaterina, chiar în locul corpului C a Liceului Honterus de azi. Toată partea aceasta a orașului Brașov în Evul Mediu se numea cartierul Sfânta Ecaterina. Și în Biserica Neagră, chiar pe partea sudică, se află o pictură murală minunată, pictată probabil undeva în jurul anului 1476, iar pe partea sudică a corului bisericii, pe un contrafort, se află și o statuie a Sfintei Ecaterina, care a fost restaurată”,a declarat Șefa Biroului patrimoniu al Bisericii Evanghelice, Agnes Ziegler.

Cea mai celebră construcție care poartă numele Sfintei Ecaterina este Poarta Ecaterinei, care are și o poveste interesantă.

„Poarta orașului, Poarta de Vest, a primit această denumire și această poartă a fost construită în 1559 și făcea parte din un complex de fortificație mai complexă decât o știm azi. A rămas numai această frumoasă construcție renascentistă această poartă cu cele cinci turnulețe, care se numește Poarta Sfânta Ecaterina. Pe această poartă se află și o inscripție care compară credința în Dumnezeu cu un turn. Conține și o inscripție care amintește de faptul că a fost construită pe timpul judelui primar Johannes Benkner”, a adăugat Agnes Ziegler.

Poarta Ecaterinei este și astăzi una dintre atracțiile turistice ale Brașovului, iar zona în care se află o face foarte ușor accesibilă oricărui turist.
Radio România Brașov