Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

De Ziua Națională a României, turiștii vor putea vizita gratuit castelele Peleș și Pelișor

Publicat: marți, 28 Noiembrie 2023 , ora 11.04
Foto: Facebook / Muzeul Național Peleș
Foto: Facebook / Muzeul Național Peleș

Potrivit unui anunț online făcut de reprezentanții castelului, expoziții, spectacole, concerte și multe alte surprize îi așteaptă cu acces gratuit pe turiști, la toate instituțiile culturale din subordinea Ministerului Culturii, iar excepție nu vor face nici castele din stațiunea Sinaia.

În ceea ce privește programul, acesta este următorul: Castelul Peleș se poate vizita în intervalul orar 9:15 – 16:15, atunci când va avea loc ultima intrare pentru turul de parter. Pentru turul opțional (parter și etaj) ultima intrare se va face la ora 15:30.

Castelul Pelișor se poate vizita între orele 9:15 – 16:15, când are loc ultima intrare. Tot aici, între orele 12:00 – 13:00 are loc programul educațional ,,Făuritorii României Mari”, iar între 10.00 și 16.00 au loc ghidaje de specialitate în expoziția temporară ,,Principele Moștenitor Carol al României”.

Ruxandra STOICA