ACUM:
9.03
Bună dimineața Transilvania (continuare)
Urmează:
10.00
De 10 ori România
Apoi:
11.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Planuri de redresare a activității la Aeroportul Brașov

Publicat: miercuri, 29 Noiembrie 2023 , ora 19.01
Sursa foto: arhivă / Facebook / Adrian Veștea
Sursa foto: arhivă / Facebook / Adrian Veștea

Până la prelungirea programului, cel mai probabil după jumătatea lunii ianuarie 2024, conform promisiunilor autorităților, pe Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav operează o singură companie aeriană, Wizz Air, cu două destinații – Londra și Dortmund.

Nici transportatorul charter român Flylili nu mai vine la Brașov până atunci, deși negocierile se purtau pentru începerea primelor curse după data de 1 decembrie, spre două destinații din Germania: Munchen și Stuttgart.

“Legat de companiile aeriene, principala cerință este de a extinde programul aeroportului și sperăm să se întâmple din ianuarie acest lucru. Asta ne va ajuta în negocierile și în discuțiile cu companiile aeriene. Am ținut legătura cu cei de la Flylili și una din cerințele dânșilor este și cea legată de extinderea programului de operare la Aeroportul Brașov. Deci rămâne discuția cu Flylili. Nu va fi de decembrie, dar va fi pentru anul viitor”, a precizat directorul aeroportului, Alexandru Anghel.

În curând, transport cargo

Între timp, sunt în curs de finalizare și procedurile pentru transportul cargo, a precizat directorul aeroportului:

“Despre cargo era o discuție legată de procedură, pentru că sunt mai multe documente de făcut. S-a finalizat procedura pentru cargo, este acuma în varianta finală, care trebuie aprobată de cei care procesează marfa și documentele și în viitorul apropiat vor fi și zboruri cargo. Este o cerere pentru zboruri cargo. Trebuie și anumite utilaje pentru a putea procesa mărfuri de greutate mai mare. Au venit și utilajele și zic că suntem pregătiți și pentru activitate cargo”, a adăugat Alexandru Anghel.

Spațiile comerciale, scoase la licitație

În perioada următoare vor fi scoase la licitație spațiile comerciale și suporturile pentru publicitate:

“Suntem avansați cu documentația pentru spațiile comerciale. O să-i dăm drumul și într-o săptămână, poate două, să o publicăm. Pentru publicitate, la fel, avem o documentație pregătită, dar trebuie să o aprobăm mai întâi în consiliul de administrație. Legat de publicitate, am făcut un pachet, care cuprinde mai multe tipuri de suporturi, de la steaguri de pe stâlpi, la geamuri, uși, care se pretează pentru a fi colate, proiecte speciale și o scoatem la licitație, să vină un operator care să ia tot pachetul, preia aceste suporturi și le gestionează și ne de o parte din veniturile pe care le realizează”, a mai spus Alexandru Anghel.

Confirmare ROMATSA pentru program prelungit

Programul Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav va fi prelungit la 16 ore, începând cu data de 15 ianuarie 2024, a confirmat ROMATSA în această seară.

Conducerea Administrației Române a Serviciilor de Trafic Aerian ROMATSA RA a transmis miercuri, 29 noiembrie, conducerii Aeroportului Internațional Brașov-Ghimbav și Consiliului Județean Brașov o adresă prin care este reconfirmată extinderea programului de funcționare, în conformitate cu decizia convenită de comun acord de către oficialii ROMATSA, cei ai Autorității Aeronautice Civile Române (AACR), ai Consiliului Județean Brașov și AIBG în cadrul întâlnirii din 30 octombrie.

Reamintim că, de la inaugurare până în prezent, peste 50.000 de pasageri au trecut pragul Aeroportului Brașov

Camelia Vlad