Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Motivele care ar fi dus la înlocuirea managerului Aeroportului Brașov

Publicat: vineri, 8 Decembrie 2023 , ora 16.49
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Administrația județeană susține în continuare că actualul manager al Aeroportului Internațional Brașov Ghimbav, Alexandru Anghel, este un „bun profesionist, dar un manager slab”, care a avut o activitate de management defectuoasă de la inaugurarea obiectivului până în prezent.

Într-o conferință de presă susținută în această dimineață de către președintele Consiliului Județean Brașov, alături de directorul executiv al Direcției Drumuri Județene și Servicii Publice din cadrul Consiliului Județean Brașov, Mihai Pascu, au fost prezentate mai multe aspecte care au dus la revocarea lui Alexandru Anghel și numirea unui nou manager.

„Îi reproșez o lipsă totală de comunicare și un management neperformant. Și am dat exemple clare, în sensul că dacă nu se ridică sau se coboară o barieră, că n-ai telecomandă, asta nu înseamnă că nu percepi taxe pe acea parcare, pentru că nu este parcarea ta, nu ai făcut-o tu cu banii tăi de acasă; că n-ai alte elemente, înseamnă că ai un chitanțier, înseamnă că pui un agent care să se ocupe de acest lucru și nu irosești banul public. De asemenea, nu poți să te ocupi de un lucru, de un obiectiv, să-l manageriezi și după care să spui că lucru respectiv nu este bine făcut”, a spus președintele CJ Brașov, Șerban Todorică.

În urma acuzațiilor lansate în spațiul public de către managerul Alexandru Anghel potrivit cărora el a preluat, în luna iunie, un obiectiv cu multe elemente nefuncționale, precum softul parcării și sistemul electric cu probleme, unul dintre cei mai vechi angajați ai Consiliul Județean Brașov, Mihai Pascu, a venit la rândul său cu precizări:

„Domnul Anghel a fost numit prin dispoziție de președinte, în 2019, manager de proiect pentru acest contract de proiectare și execuție terminal, ceea ce înseamnă că din primul pas a lucrat cu proiectanții la tema de proiectare, apoi la avizarea proiectului, apoi execuția lucrărilor, monitorizată alături de supervizori, în așa fel încât nu poți astăzi, la aproape doi ani de zile după recepția la terminarea lucrărilor să vii să spui că Consiliul Județean ți-a predat o construcție care nu este conformă”.

Mai mult, Anghel a semnat recepția lucrărilor din anul 2022, a precizat Miha Pascu.

În urma acestor acuzații reciproce, în Consiliul de Administrație al Aeroportului, întrunit ieri, s-a luat decizia ca, de luni, funcția de manager al obiectivului să fie preluată de unul dintre membrii săi, Constantin Albu, fost director timp de 22 de ani la Aeroportul Tulcea.

Camelia Vlad