Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Sprijin financiar pentru investițiile în domeniul produselor și materialelor de construcție

Publicat: joi, 18 Ianuarie 2024 , ora 16.08
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

În 15 februarie se dă startul perioadei în care se pot depune cereri de finanțare în cadrul programului CONSTRUCTPLUS.

Oportunitatea va fi disponibilă până la data de 15 martie 2024, iar durata totală a sesiunii este de 30 de zile calendaristice.

Scopul acestui program constă în acordarea sprijinului financiar pentru investițiile private destinate înființării sau extinderii capacităților de producție în domeniul produselor și materialelor de construcție.

Reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Andrei Crețu, ne-a oferit detalii:

”Beneficiarii acestuia sunt firmele noi înființate, IMM-urile și firmele mari. Bugetul total alocat programului este de 596 milioane de euro, din care bugetul alocat pentru anul 2024 este aproximativ 149 milioane de euro”. 

Cheltuielile eligibile includ costurile asociate cu realizarea sau achiziționarea, după caz, a activelor corporale și necorporale, precum și cheltuielile legate de închirierea construcțiilor, terenurilor, instalațiilor sau utilajelor, care sunt calculate fără taxa pe valoarea adăugată.

Activele care pot fi incluse sau excluse din planul de investiții trebuie să fie deținute exclusiv de beneficiarul programului în timpul implementării și menținerii investiției, cu excepția construcțiilor și terenurilor care sunt închiriate. Valoarea achiziției terenului nu trebuie să depășească 10% din valoarea totală a investiției.

Sorin Țîrcă