ACUM:
16.03
Sens unic (continuare)
Urmează:
17.00
Radiojurnal
Apoi:
17.10
Sens unic (continuare)

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

A fost lansată una dintre cele mai așteptate cărți ale începutului de an

Publicat: sâmbătă, 20 Ianuarie 2024 , ora 16.53
Sursa foto: Facebook / Muzeul Judetean de Istorie Brasov
Sursa foto: Facebook / Muzeul Judetean de Istorie Brasov

Una dintre cele mai așteptate cărți ale începutului de an – „Cetățuia Brașovului”, semnată de istoricul Nicolae Pepene, a fost lansată, vineri seară, în prezența a zeci de brașoveni.

Volumul, în fapt, prima monografie a unui monument din oraș, reconstituie în 340 de pagini istoria obiectivului de pe Dealul Straja, începând din perioada medievală și oprindu-se chiar la anul 2023. De ce un astfel de demers ne-a spus Nicolae Pepene:

”Pentru că era necesară, pentru că a fost o replică constructivă pe care am dat-o celor care se întrebau de ce m-am implicat în viitorul cetățuii, alături de președintele Consiliul Județean Brașov de pe atunci, Adrian Vestea. Pentru că am avut și material strâns pe acest subiect. Prin 2013 am publicat un articol în revista de istorie Astra, după care am organizat prin 2017 un festival de reconstituire istorică care s-a numit ”Asaltul cetățuiei”, ca o formă de protest civic, așa, mai neconvențională. De câte ori, am avut ocazia prin arhive să găsesc ceva despre cetățuie, m-am gândit că o să vină acea vreme atât de mult așteptată când ne gândim la viitorul cetății, cu optimism. Pentru mine, această carte nu este punct, eu zic că este mai mult lansarea unei provocări pentru colegii mei din domeniul istoriei artei, domeniul arhitecturii militare, arheologiei, să completeze această carte”.

Volumul a stat la baza documentației pentru proiectul de realizare a unui parc în jurul Cetățuii, care a primit recent aviz de la Comisia Zonală a Monumentelor Istorice, după cum a mai spus Pepene.

În altă ordine de idei, Cetățuia a fost, în istoria sa seculară, turn, bastion, citadelă, garnizoană, închisoare, depozit de arhivă, apoi restaurant, pentru ca în ultimii ani să stea cu lacătul pe ușă, fiind revendicată în instanță de către autoritatea publică și o structură comercială. A câștigat-o Primăria, la capătul a mai bine de 7 ani de procese, timp în care și Cetatea a acumulat tot mai multe semne ale neîngrijirii și are acum nevoie de reabilitare.

Despre primii pași pentru a readuce obiectivul în conștiința comunității ne-a vorbit istoricul Adrian Andrei Rusu, care semnează și prefața volumului:

”Arată jalnic, s-a exagerat și se exagerează în continuare pe ideea plantelor din jurul cetății. Nu este normal să fie așa. Orice fortificație avea o suprafață de supraveghere care âera în față, a zidurilor ei și care însemna, de fapt, controlul oricărui dușman care încerca să se apropie de ziduri. Ori nu se poate admite ca o fortificație să aibă tufe și copaci la 5m de ziduri, acestea n-au existat niciodată. Tot ce-i acolo pe citadela Brașovului este o vegetație de junglă, o barbă nerasă a dealului pe care se găsește aceasta. Când ea trebuie să se vadă din toate punctele Brașovului, așa cum s-a văzut. Este importantă citadela, nu tufa de lângă. Imediat ce va dispare această perdea vegetală, lumea devine mai interesată pentru că o vede și va ajunge acolo, chiar dacă nu este chemată”.

Monografia este rezultatul a mii de ore petrecute în biblioteci și arhive, printre documente în limbile română, maghiară și germană. Cuprinde reproducerea unor hărți și fotografii nepublicate până acum.

Șeful Serviciului Județean Brașov al Arhivelor Naționale, Florin Bogdan Popovici, a vorbit despre temeritatea demersului lui Nicolae Pepene:

”Este o aventură intelectuală pe care a desfășurat-o colegul Nicolae Pepene, dar este o acțiune temerară prin modul de abordare. În general, istoricii care s-au ocupat de istoria Brașovului au preferat niște studii punctuale, niște studii restrânse, de multe ori centrate etnic, și s-a oferit să realizeze sinteza. Ori este un moment în care trebuie să tragi o linie, chiar dacă ești conștient că poate documentația nu este completă, că poate se mai pot găsi altă sursă de informație, dar e momentul în care trebuie să tragi linie, să faci o sinteză, astfel încât să faci cunoscut ce știe profesia istorică despre un anumit moment, în cazul de față Cetățeia Brașovului”.

La eveniment a fost prezent și ministrul Dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Adrian Veștea.

”Mă bucură faptul că Brașovul se îmbogățește prin această carte și cred că acest volum va sta la baza multor lucrări care vor fi scrise începând de acum încolo, care vor fi extrem de bine documentate, ținând cont de faptul că Nicu este un om riguros, este o persoană care în decursul timpului a demonstrat foarte mult profesionalism, iar sursele pe care s-a bazat de fiecare dată au fost surse temeinice și a avut curajul să spună lucrurile pe nume.

Proiectul editorial a fost cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național.

Adina Chirvasă