Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Teste Papanicolau și mamografii gratuite la Spitalul Municipal Săcele

Publicat: miercuri, 14 Februarie 2024 , ora 17.29
Sursa foto: arhivă / Primăria Săcele
Sursa foto: arhivă / Primăria Săcele
Femeile care au nevoie de investigații medicale pentru depistarea cancerului mamar și de col uterin se pot adresa Spitalului Municipal Săcele pentru teste gratuite Babeș Papanicolau și mamografii.

Încă de anul trecut unitatea medicală derulează un astfel program de screening.

“Gratuit pentru paciente, le așteptăm să se adreseze serviciului medical din ambulatoriu, la cabinetul de ginecologie. Noi avem doi medici primari în cadrul cabinetului. Vor fi preluate și se recoltează Papanicolau gratuit și sunt programate la mamografie gratuită. Dacă în cadrul explorării radiologice tip mamografie se depistează a fi ceva probleme, atunci sunt programate și la o ecografie mamară”, a explicat directorul unității spitalicești, dr. Rodica Pârvan.

Totul se face în cadrul unei spitalizări de zi, a adăugat dr. Rodica Pârvan.

Pentru a beneficia de acest serviciu medical, pacientele au nevoie de bilet de trimitere de la medicul de familie, cardul de sănătate și actul de identitate.

Programările pot fi făcute atât telefonic, cât și online, pe site-ul spitalului.
Camelia Vlad