ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din Brașov Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Festival de Film Românesc, la Universitatea Transilvania

Publicat: luni, 11 Martie 2024 , ora 11.18
Nae Caranfil, Ileana Popovici, Vlad Păunescu sau Florin Piersic. Sunt doar câteva personalități din domeniul cinematografiei cu care studenții Universității Transilvania vor avea ocazia să se întâlnească de marți până sâmbătă, în cadrul celei de-a treia ediții a festivalului de film românesc CinemaUniT.

CinemaUniT, ediția a treia, se va desfășura în perioada 12-16 martie, timp în care, la cinematograful Astra, vor putea fi vizionate filme românești de patrimoniu, dar și pelicule recente, premiate la festivaluri internaționale.

Evenimentul se deschide marți, de la ora 15.00, cu proiecția specială a filmului „De ce mă cheamă Nora, când cerul meu e senin”, în prezența Norei Iuga și a regizoarei Carla Maria Teaha.

De asemenea, studenții Universității Transilvania sunt invitați să participe la masterclass-uri susținute de Nae Caranfil, Ileana Popovici și Vlad Păunescu la Centrul Multicultural, pornind de la teme precum scenariul, muzica și producția de film.

La fel ca la edițiile anterioare, proiecțiile vor fi urmate de dezbateri la care vor participa actori, regizori, critici și producători de film, nume importante ale cinematografiei românești.

Programul complet al proiecțiilor poate fi văzut AICI.
Adina Chirvasă