Arhivă : Știri din sport Înapoi
Campionatul Mondial de Alergare de 50 km, în acest weekend, la Brașov
În această duminică, la Brașov, are loc, pentru prima dată în România, Campionatul Mondial de Alergare de 50 km, care este un concurs anual de ultra-alergare, desfășurat la nivel mondial, organizat de Asociația Internațională de Ultramaraton.
La Brașov, competiția de alergare de 50 km va consta în parcurgerea acestei distanțe, în cel mai scurt timp posibil și se va desfășura pe o buclă de 10 km, pe care concurenții trebuie să o parcurgă de 5 ori.
Sunt așteptati sportivi din Japonia, Africa de Sud, Statele Unite ale Americii, Argentina, pe lângă țări europene, în total peste 150 de sportivi din peste 40 de țări.
Așteptările organizatorilor în legătură cu numărul total de persoane participante se ridică la peste 1000 de persoane.
Prima ediție a Campionatului Mondial de Alergare de 50 de km, așa cum îl știm astăzi, a avut loc la Doha, Qatar, în decembrie 2015.