Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Corona Brașov a confirmat că va avea echipă în divizia A de handbal feminin în sezonul 2020-2021

Publicat: luni, 29 Iunie 2020 , ora 11.06
Sursa foto Facebook / CSM Corona Brasov
Sursa foto Facebook / CSM Corona Brasov

Clubul CSM Corona Brașov a confirmat oficial că va avea echipă în divizia A de handbal feminin, începând din sezonul competițional 2020-2021, cu Simona Gogîrlă, antrenor principal. Ea va face echipă pe banca tehnică cu Vasile Curițeanu.


Noul staff al Coronei va avea ca principal obiectiv formarea unei echipe care să promoveze încă din primul an.


Conducere secției de handbal, coordonată de Marius Fetti își dorește foarte tare ca echipa de divizie să aibă un nucleu de jucătoare format din handbalistele de perspectivă din pepiniera Brașovului cât și din jucătoare cu experiență, pe care Corona să se poată baza și după promovare.


Avem în club junioare pe care trebuie să le creștem pentru performanțele pe care ni le dorim în viitor. Corona va avea de acum piramida cu echipă de divizie inclusă, iar acesta va fi un mare avantaj pentru jucătoare. Cu siguranță vom avea o echipă în care tinerețea se va imbina extrem de bine cu experiența. Ne-am dorit să aducem la Brașov jucătoare de mare perspectivă pentru că ceea ce ne dorim pentru handbalul brașovean se încadrează în marea performanță", a spus Marius Fetti.


În ciuda faptului că are în față un obiectiv important pentru viitorul handbalului brașovean, Simona Gogîrlă nu se teme că nu îl va putea îndeplini, având în jurul ei un staff cu care colaborează foarte bine, și în teren jucătoarele pe care și le-a dorit.


Sunt plină de energie și abia aștept să încep noul proiect împreună cu oamenii cu care lucrez deja foarte bine de ceva vreme. Este o provocare, dar asta nu face altceva decât să mă motiveze și chiar abia aștept să am noua echipă în sală, la treabă. Toți suntem entuziaști, cu dor de handbal, dor de public și de toată acea energie pozitivă pe care o simți în sală la Brașov”, a spus Simona Gogîrlă.



Echipa de handbal Corona Brașov se va reuni pe 7 iulie, la Brașov.

Adrian Susanu