Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Sorina Târcă nu va evolua la Corona Brașov, dar rămâne sub contract cu echipa

Publicat: vineri, 18 Iunie 2021 , ora 10.36
Sursa foto: Facebook
Sursa foto: Facebook

Sorina Târcă nu va evolua în sezonul viitor la Corona Brașov dar rămâne sub contract cu echipa de sub Tâmpa.


Revenită după o lungă perioadă de suspendare chiar pe finalul sezonului, interul brașovean este sub contract cu cei de la Corona până în 2022.


Cele două părți au ajuns la un acord pentru ca Sorina să evoluze sezonul viitor unde dorește, dar contractul se va prelungi cu încă un an iar jucătoarea revine sub Tâmpa dacă echipa va promova din Divizia A în Liga Națională.


Sorina Târcă a revenit și în circuitul echipei naționale după ce a fost chemată alături de tricolore de selecționerul Adi Vasile pentru primul stagiu de pregătire înaintea Campionatului Mondial de handbal feminin din Spania. Naționala se va reuni pe data de 6 iulie, iar în 9 iulie va pleca în Spania, la Castellon, pentru două jocuri amicale cu reprezentativa gazdă. De serviciile Sorinei Tîrcă sunt interesați cei de la Rapid București.

Șase handbaliste de la Corona Brașov au fost convocate la loturile naționale de junioare. Cinci fete, Raisa Marin, Nicolau Miruna, Raluca Rădoi, Carla Lăcătușu și Sarah Darie vor intra în ultima fază pregătirlor alături de naționala U19 care va participa între 8 și 18 iulie în Slovenia la Campionatul European. În lot este și Alicia Gogârlă jucătoare ce a evoluat și ea la Corona Brașov până la finalul sezonului recent încheiat. De asemenea Medeea Iordan a fost și ea conovocată în lotul lărgit al echipei U17 care va participa în perioada 5-15 august la turneul final european din Muntenegru.

Adrian Susanu