Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Dan Calancea este noul antrenor al echipei naționale de senioare de baschet feminin

Publicat: marți, 28 Septembrie 2021 , ora 16.17
Este oficial, Dan Calancea este noul antrenor al echipei naționale de senioare de baschet feminin.


Tehnicianul celor de la Olimpia CSU Brașov va conduce naționala feminină a României în preliminarile EuroBasket 2023.


Tricolorele fac parte din grupa C, alături de Ungaria, Spania și Islanda. Primele jocuri se vor disputa în luna noiembrie a anului curent. Atunci, România va primi vizita Islandei urmând ca, după câteva zile, să se deplaseze pe terenul Spaniei.


"Este o imensă provocare și o mare responsabilitate în același timp. În ciuda faptului că unele dintre cele mai importante jucătoare din ultimul deceniu au anunțat că nu mai doresc să vină la echipa națională, sper să le pot convinge să nu renunțe așa de ușor", a spus Dan Calancea.

La startul calificărilor EuroBasket 2023 sunt aliniate 38 de echipe repartizate în 10 grupe, urmând ca cele zece echipe câștigătoare ale grupelor și cele mai bune patru echipe clasate pe locul doi, împreună cu Israel și Slovenia(țări organizatoare), să dispute lupta pentru titlul continental.


România face parte din grupa C, alături de Ungaria, Islanda și Spania, jocurile urmând a se desfășura în perioada noiembrie 2021, februarie 2023.


"Sper din tot sufletul ca România să se regăsească din nou la un turneu final de campionat european și voi încerca cu tărie să transmit tuturor jucătoarelor mentalitatea de învingător"
, a adăugat Dan Calancea.


Dan Calancea va rămâne și la cârma celor de la Olimpia CSU Brașov.

Tinerele brașovence vor disputa următorul joc miercuri, de la ora 12.00, pe teren propriu, în returul primului tur din cadrul Cupei României contra celor de la Agronomia București. În tur, bucureștencele au câștigat cu 63 la 57.

Adrian Susanu