Arhivă : Știri din sport Înapoi
Olimpic Zărnești, noua reprezentantă a județului în Liga a treia de fotbal
Olimpic
Zărnești este, de la finalul săptămânii trecute, noua
reprezentantă a județului în Liga a treia de fotbal, acolo unde
promova ultima dată în urmă cu aproape 20 de ani.
De
această dată, la cârma echipei s-a aflat Mihai Stere, care va
rămâne pe bancă și în următorul sezon.
Fostul
jucător de la FC Brașov a punctat atuurile echipei sale după ce
aceasta a eliminat în dublă manșă de baraj Inter Star Sibiu:
“Cheia
este la jucător, de la implicare, la determinare, la
voință. Dubla asta a trecut-o grupul, nu
individul. Mă gândesc că
îi pot capacita și pentru
sezonul următor să aibă exprimarea în teren pe
care au avut în ultimele 2 meciuri, pentru
că exprimarea la ultimele 2 meciuri, în acest
baraj cu Sibiul, a
fost cea mai bună din anul competițional pe care l-am avut”, a
precizat Mihai Stere.
Pentru
nivelul eșalonului trei din fotbalul românesc, Stere nu vrea să
facă multe schimbări în lot și să le dea șansa jucătorilor să
confirm, cel puțin în prima parte a sezonului:
“99%
spre 100% voi păstra lotul actual și
atunci 6
săptămâni sunt suficiente pentru a pregăti noul sezon. Nu vor fi
foarte multe veniri de jucători la
Zărnești, mai ales pentru începutul de campionat”,
a adăugat Mihai Stere.
Noul sezon al ligii a treia va avea la start cel puțin 3 echipe din județul Brașov. Pe lângă nou promovata Olimpic Zănești, le mai găsim pe Cetate Râșnov și SR Brașov, iar Kids Tâmpa așteaptă o decizie din partea Federației Române de Fotbal, pentru a putea continua și ea la nivelul acestui eșalon.
Primele meciuri din noul
sezon sunt programate la finalul lui august.