ACUM:
0.00
Transilvania by night
Urmează:
6.00
Agenda Zilei
Apoi:
7.00
Buletin de știri

Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

FC Brașov a plecat în cantonament la Alba Iulia

Publicat: marți, 14 Februarie 2023 , ora 12.43
Sursa foto: arhivă / pixabay.com
Sursa foto: arhivă / pixabay.com

Din cauza condițiilor de pregătire dificile din zonă, lotul FC Brașov a plecat în această dimineață într-un scurt cantonament la Alba Iulia.

Ținând cont că terenurile din jurul Brașovului sunt acoperite de zăpadă, iar suprafața lor este foarte grea, conducerea clubului a gasit varianta unei perioade de pregătire în zona Alba Iulia, zonă ferită de ninsoare.

Echipa va sta la Alba Iulia de marți, 14 februarie, până vineri, 17 februarie.

“Ne putem antrena pe un teren de iarbă, ceea ce cred că este foarte important pentru noi. Din păcate, aici, în Brașov, nu am avut posibilitate asta. Pentru mine e important să continuăm șirul antrenamentelor specifice pe un teren de iarbă, Sinteticul este o suprafață dură și nu ne-ar fi avantajat în momentul ăsta. Mă bucur că s-au găsit variante să putem pleca acolo”, a precizat antrenorul Dan Alexa.

Miercuri, 15 februarie, FC Brașov are programate și două meciuri amicale, de la ora 10.30 cu CS Universitatea Alba Iulia, echipă de liga a 3-a, și la ora 15.30 cu Viitorul Sântimbru, din Liga a 4-a.

Pentru pregătirea centralizată de la Alba Iulia, Dan Alexa are la dispoziție 27 de jucători:

- portari: Daniel Mutu, Ștefan Dobre, Andrei Ureche,

- fundași: Tomislav Sorsa, Sergiu Pîrvulescu, Marius Burlacu, Ivan Fustar, Andrei Marc, Tudor Oltean, Bradley Diallo, Daniel Dumbravă,

- mijlocași: Andrei Lascu, Kirill Kirylenko, Rareș Lazar, Andrei Vasu, Diogo Izata, Alexandru Saim Tudor, Vasile Constantin, Zoran Mitrov, Luca Florică, Robert Boboc,

- atacanți: Adi Chică-Roșă, Dan Spătaru, Milcho Angelov, Eduard Lambrinoc, Ștefan Blănaru, Tudor Cociș.




Adrian Susanu