ACUM:
23.00
Transilvania by night
Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

În weekend, FC Brașov joacă în deplasare

Publicat: joi, 30 Martie 2023 , ora 13.28
Sursa foto: Facebook / FC Brașov Official
Sursa foto: Facebook / FC Brașov Official

În etapa a doua din play-out-ul ligii secunde FC Brașov se va deplasa pe terenul celor de la Progresul Spartac.

Galben-negrii vin după succesul cu Pandurii Tg. Jiu din prima etapă și o pauză de două săptămâni cauzată de meciurile echipelor naționale. Deși nu mai au probleme cu rămânerea în al doilea eșalon, brașovenii se lovesc de noi probleme financiare, jucătorii având o serie de restanțe salariale.

Deși nu afectează activitatea imediată, antrenorul Dan Alexa speră că aceasta situație să nu impacteze planurile de viitor ale echipei.

"Nu e o problemă atât de mare și dacă într-adevăr se vrea promovare, trebuie reglate niște lucruri care sunt vitale. E foarte important pentru sezonul viitor și asta ține de cei care ne conduc. Trebuie schimbate niște lucruri ca nu se mai întâmple ce s-a întâmplat săptămâna asta", a declarat acesta.

Partida Progresul Spartac se va disputa sâmbătă 1 aprilie de la ora 11.00. Confruntarea directa din timpul sezonului regulat a fost câștigată de bucureșteni cu 2 la 1, deși brașovenii au condus cu 1 la 0 pana în minutul 91.

Pentru jocul din weekend antrenorul Dan Alexa nu se va putea baza pe Bradley Diallo, suspendat. În schimb a revenit la antrenamente atacantul Ștefan Blănaru după accidentarea și operația suferită la umăr.

Adrian Susanu