Arhivă : Știri din sport Înapoi
Naționala de volei masculin a României vine la Brașov
Naționala de volei masculin a României vine la Brașov, pentru meciurile de acasă din Grupa A, din Golden League. Întâlnirile vor fi împotriva echipelor din Turcia, Danemarca și Portugalia. Toate meciurile se vor juca în sala Dumitru Popescu Colibași.
În clasament, înaintea meciurilor de la Brașov, Turcia este lider, urmată de Danemarca și Portugalia.
În primul meci de la Brașov, echipa antrenată de Sergiu Stancu va juca împotriva Turciei, sâmbăta aceasta, de la ora 17.00.
Vor urma partidele cu Danemarca, în 14 iunie, și Portugalia, în 18 iunie. Câștigătoarele grupelor și echipa organizatoare se vor califica la turneul Final Four, care va avea loc în Croația. În cazul în care Croația va câștiga grupa sa, la turneul final va merge și echipa de pe locul al doilea.