Arhivă : Știri din sport Înapoi
A început Campionatul Mondial feminin de handbal
Astăzi a început Campionatul Mondial feminin de handbal,
care se va desfășura între 29 noiembrie și 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia
și Suedia. România face parte din grupa E, alături de Danemarca, Serbia și
Chile.
Primele trei vor obține calificarea în grupele principale.
La turneul final sunt calificate 32 de formații, împărțite în 8 grupe cu câte 4
echipe. Naționala pregătită de Florentin Pera va debuta vineri, 1 decembrie, de
la ora 19:00, cu Chile, duminică va juca, tot de la ora 19:00, cu Serbia, iar
marți, de la 21:30, cu Danemarca, toate partidele fiind găzduite de sala de
15.000 de locuri din Herning.
În lotul României se află și Cristina Neagu, dar aceasta este
încă accidentată și va absenta cel puțin de la primul meci din grupă. Corona
Brașov nu dă nicio jucătoare în lotul României, însă este reprezentată în lotul
Angolei prin Carlos Azenaide și Natalia Fonseca, respectiv al Argentinei prin
Macarena Gandulfo.
În prima zi a competiției, astăzi, se vor disputa patru partide: Brazilia –
Ucraina și Austria – Coreea de la ora 19.00, iar de la ora 21:30, Norvegia -
Groenlanda și Spania - Kazahstan. A 26-a ediție a Campionatului Mondial va rămâne
în istorie drept prima care se desfășoară în 3 țări și pentru prima dată cu
Suedia printre organizatoare.