ACUM:
16.03
Sens unic (continuare)
Urmează:
17.00
Radiojurnal
Apoi:
17.10
Sens unic (continuare)

Arhivă : Știri din sport Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

8 medalii internaționale pentru badmintoniștii juniori de la ACS Kids Tâmpa

Publicat: luni, 11 Decembrie 2023 , ora 19.22
FOTO: ACS Kids Tâmpa Brașov
FOTO: ACS Kids Tâmpa Brașov

Ultimele 3 weekend-uri au adus mai multe medalii internaționale pentru tinerii badmintoniști brașoveni conduși de antrenorul Dan Stegaru.

Mai întâi, Maxim Iacob și Victor Vizi au fost selecționați la lotul național de juniori U15, cu care au participat la un puternic turneu interțări în Ungaria, la Pecs, împreună cu alte 9 selecționate de juniori. România a reușit să urce pe podium, ocupând locul 2, după Polonia și înaintea Serbiei.

Apoi, Amalia Vlad și Karina Fulop la U13 și Călin Grăjdieru la U17 au participat în Slovenia, la turneul LiNing Medvode Internațional. Amalia și Karina au obținut locul 2 la dublu fete, iar Amalia locul 3 la simplu, la categoria U13 și un sfert de finală la categoria superioară U15. La turneul juniorilor mai mari, U17,  Călin Grăjdieru a obținut medalia de argint la dublu mixt și a jucat un sfert de finală la simplu.

În final, în weekend-ul trecut, Maxim Iacob a participat cu lotul României U15 la Campionatele Balcanice U15 de la Parmomaj, Bulgaria. După 3 zile de concurs Maxim a reușit să obțină titlul de campion balcanic la dublu mix și medalia de bronz la simplu și pe Echipe. De menționat că la ambele acțiuni ale lotului național U15, unul din cei doi antrenori coordonatori a fost brașoveanul Dan Stegaru.

Radio România Brașov