Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Un nou sens giratoriu, la Râșnov

Publicat: marți, 12 Noiembrie 2019 , ora 9.41
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Un sens giratoriu se construiește pe unul din cele mai importante noduri rutiere ale județului nostru. În Râșnov, la intersecția drumurilor care merg spre Zărnești, Brașov, Poiana Brașov și Bran ar fi trebuit să se construiască acest sens giratoriu anul viitor.

Pentru că este vorba de o zonă foarte periculoasă, Direcția Regională de Drumuri și Poduri a decis ca aici să fie amenajat un sens giratoriu provizoriu, până anul viitor, când va fi realizat cel definitiv.

„Săptămânile acestea se construiește un sens giratoriu pe un nod rutier foarte important din județul Brașov, Bran – Zărnești – Poiana Brașov. Este un sens giratoriu provizoriu, pentru că acesta era prins în graficul de lucrări al constructorului să fie executat anul viitor”, a declarat șeful DRDP Brașov, Horia Stancu.

Șeful drumarilor din Regiunea Centru spune că, și pe restul tronsonului de drum către Bran, constructorul este foarte mobilizat, pentru a ajunge cu lucrările la 90-95% până la finalul săptămânii viitoare. În această situație, nu vor mai exista casete de drum nerefăcut și se vor putea trasa marcajele.

Sorin Țârcă