Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Stimulent de inserție pe o perioadă de 90 de zile, pentru părinții care au contract de muncă suspendat sau întrerupt

Publicat: joi, 9 Aprilie 2020 , ora 11.56
Sursa foto SRR
Sursa foto SRR

Stimulentul de inserție se va acorda neîntrerupt, pe o perioadă de 90 de zile, părinților cărora li s-a suspendat sau încetat contractul de muncă, a spus ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe Facebook.

"Îmi pasă de părinții care și-au dorit să revină la muncă înțelegând că așa putem ieși din această criză. Din păcate, mulți dintre cei care beneficiau de plata stimulentului sunt în situația încetării sau suspendării contractului de muncă, fără un orizont optimist de timp, datorită răspândirii COVID-19. V-am auzit și am reacționat la timp, așa încât fiecare părinte afectat să fie liniștit", a mai scris Violeta Alexandru, ca reacție la sesizările părinților afectați de suspendarea contractelor de muncă.

Stimulentul de inserție este o sumă lunară de care pot beneficia părinții care decid să revină la muncă înainte de terminarea concediului pentru creșterea copilului.

Radio România Brașov FM