Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare vor fi de maxim 5000 de lei

Publicat: joi, 7 Mai 2020 , ora 18.15
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Amenzile pentru nerespectarea ordonanțelor militare au revenit la valoarea pe care au avut-o înaintea adoptării Ordonanței de Urgență care a mărit cuantumul acestora.


Anunțul a fost făcut de premierul Ludovic Orban, care a precizat că, deși Ordonanța a fost declarată neconstituțională, asta nu înseamnă că nu vor mai fi date amenzi.


Valoarea inițială a amenzilor era cuprinsă între 100 și 5.000 de lei, iar prin OUG, acestea au fost ridicate la niveluri cuprinse între 2000 și 20.000 de lei. Asta pentru a crește nivelul de conformare, după cum a mai explicat premierul.


Orban a mai precizat că executivul va face o analiză pentru a vedea dacă se impune un act normativ pentru o eventuală amnistie a celor care au fost amendați în baza OUG declarată neconstituțională de CCR.

Nucu Jalea