Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Creșele și grădinițele, deschise dacă există cerere și dacă așa decid autoritățile locale

Publicat: luni, 15 Iunie 2020 , ora 16.30
Sursa foto arhivă
Sursa foto arhivă

Creșele și grădinițele ar putea fi redeschise, dacă va exista însă cerere. Dar nu doar atât. Ministerul Educației a anunțat deja că a trimis, pentru publicarea în Monitorul Oficial, Ordinul comun dintre Ministerul Sănătății, al Educației și cel al Muncii, care stabilește măsurile necesare în vederea redeschiderii creșelor, grădinițelor, afterschool-urilor pentru prevenirea îmbolnăvirii cu SARS-CoV-2.


Părinții trebuie să știe că pot depune cereri la unitățile de învățământ pe care le-au frecventat copiii în acest an școlar, dacă doresc ca micuții să beneficieze de serviciile oferite de acestea. Toate aceste cereri vor fi centralizate la nivelul Inspectoratului Școlar Județean și mai apoi, lista va fi tranmisă autorităților locale. Asta pentru a decide, în acord cu acestea, asupra listei de grădinițe și creșe în care se vor desfășura doar activități recreative. Unitățile redeschise se vor asigura că sunt respectate măsurile impuse. De exemplu, materialul necesar pentru fiecare activitate va fi asigurat individual. Jucăriile care nu pot fi spălate, precum cele din pluș, vor fi eliminate din sala de grupă, precum și celelalte accesorii neesențiale.


Activitățile în aer liber vor reprezenta o proporție cât mai mare din program. În același timp, afară, pot fi mai multe grupe, cu respectarea condițiilor privind evitarea contactului strâns între copii și a jocurilor care presupun apropierea între copii la mai puțin de 2 metri. Copiii nu vor avea voie să aducă de acasă jucării sau alte obiecte care nu sunt necesare.

Adina Chirvasă