Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

România ar putea începe vaccinarea anticovid a copiilor cu vârste între 12 și 15 ani, din vară

Publicat: miercuri, 5 Mai 2021 , ora 10.40
Sursa foto arhiva romania-actualitati.ro
Sursa foto arhiva romania-actualitati.ro

Autoritățile au subliniat, ieri, din nou, că relaxarea măsurilor de limitare a pandemiei, inclusiv eliminarea purtării măștii în aer liber, depinde de rata de vaccinare.


Premierul Florin Cîțu a reafirmat că ținta este de 5 milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie.


Între timp, România se pregătește ca din această vară să vaccineze copiii între 12 și 15 ani cu un ser al companiei Pfizer, care este acum în curs de aprobare în Europa și Statele Unite.


Șeful Comitetului Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță, a declarat că există o perspectivă clară, în acest sens, din această vară:


''Ne așteptăm ca, în următoarele zile, FDA să acorde această autorizare și foarte probabil că, în perioada lunii următoare, și Agenția Europeană a Medicamentului va elibera această autorizare, astfel încât avem o perspectivă cât se poate de clară ca, din această vară, să putem vaccina și persoanele din grupa de vârstă 12-15 ani, care, evident, își doresc să se vaccineze prin acordul părinților'', a precizat coordonatorul campaniei de vaccinare anti-COVID.



Radio România Actualități