Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Noi propuneri ale CNSU. Care sunt excepțiile privind accesul persoanelor nevaccinate în instituții publice sau spații comerciale

Publicat: luni, 25 Octombrie 2021 , ora 13.20
Sursa foto: arhivă / pixabay.com / Tumisu
Sursa foto: arhivă / pixabay.com / Tumisu
Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat, luni, o nouă hotărâre prin care stabilește excepții privind accesul persoanelor nevaccinate în instituții publice sau centrele comerciale.


Potrivit Radio România Actualități, CNSU propune ca accesul în spațiile operatorilor economici care comercializează produse nealimentare să fie permis doar celor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile. Ar urma să fie exceptate doar farmaciile din afara afara centrelor și parcurilor comerciale și a benzinăriilor.


Nu vor trebui să prezinte certificatul verde persoanele care merg la centrele de vaccinare din mall-uri sau parcuri comerciale.


Cei nevaccinați care merg la serviciile publice comunitare din cadrul mallurilor vor trebui să prezinte un test negativ de COVID și să aibă un document care să justifice deplasarea.


Textul integral al Hotărârârii nr. 94 din 25.10.2021privind stabilirea unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pe durata stării de alertă pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-1


Comitetul Național pentru Situații de Urgență adoptă prezenta Hotărâre



Art.1 - (1) Se propune ca accesul în incintele operatoriilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanelor care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi
ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.


(2) Măsura prevăzută la alin. (1) nu se aplică unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale precum și benzinăriilor.


Art.2
- Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și a următoarelor categorii:


a) participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;

b) participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;


c) persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;


d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.


Art.3 - Se propune exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele și parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile a:


a) persoanelor care se deplasează la serviciile publice comunitare ce
funcționează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;


b)
persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului și pentru care sunt stabilite culoare dedicate și controlate de intrare, deplasare și ieșire.


Art.4 - Măsurile prevăzute în prezenta hotărâre produc efecte doar în
situația aprobării lor prin acte normative ale Guvernului sau, după caz, ale conducătorilor ministerelor sau organelor administrației publice centrale.


Art.5 - Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Național de Management al Situațiilor de Urgență.


Radio România Brașov FM