Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Tone de mușchi țigănesc și urechi de porc contaminate cu bacteria Listeria, retrase de la comercializare

Publicat: luni, 13 Decembrie 2021 , ora 13.48
Sursa foto: ansvsa.ro
Sursa foto: ansvsa.ro

În urma controalelor efectuate de inspectorii Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, s-a dispus retragerea de la comercializare a două tipuri de produse distribuite de societatea Marcel SRL, după ce au fost identificate cu bacteria Listeria monocytogenes.


Producătorul a anunțat că a inițiat deja procedura de retragere de la comercializare a pachetelor cu „Mușchi țigănesc” și „Urechi snacks 200 g”, potrivit autorității citate.


Astfel, cetățenii care au cumpărat recent mușchi țigănesc, cu data de expirare 27 decembrie 2021 sau 6 ianuarie 2022, respectiv Urechi snacks 200 g, cu dată de expirare 2 ianuarie 2022, de la firma Marcel SRL, sunt rugați să nu consume produsele, ci să le distrugă sau să le returneze la magazine. Le va fi restituită contravaloarea chiar și fără prezentarea bonului fiscal.


Producătorul a specificat în anuțul de retragere că persoanele care au consumat produsele menționate mai sus și care prezintă febră simplă sau însoțită de dureri de cap, sunt rugate să consulte medicul și să raporteze acest consum.
Simptomele pot sugera listerioza, boală potențial gravă, cu un timp de incubație de până la opt săptămâni.

Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum și cele în vârstă trebuie să acorde o atenție deosebită acestor simptome. 

Camelia Vlad