Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Salvamontiștii au început anul în forță (VIDEO)

Publicat: luni, 3 Ianuarie 2022 , ora 12.08
Sursa foto: Salvamont România
Sursa foto: Salvamont România

Început de an plin de evenimente pentru salvamontiști.

Un clujean a murit, ieri, în Munții Făgăraș, după ce a căzut de la 450 de metri, iar neșansa lui a fost amplificată de faptul că nu purta cască de protecție, spun salvatorii montani. Și în masivul Bucegi, echipele de salvare au intervenit pentru acordarea primului ajutor, recuperarea și transportul unei femei care a căzut de la 200 de metri (video).

Echipa Salvamont Săcele a intervenit, ieri, pe traseul spre Canionul 7 Scări unde a avut nevoie de ajutor o femeie în vârstă de 60 de ani, cu probleme cardiace, care și-a pierdut cunoștința de mai multe ori. Turista a fost coborâtă în siguranță până în zona Dâmbul Morii, de unde a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital pentru investigații medicale.


Pentru a evita astfel de situații, turiștii trebuie să țină seama de mai multe lucruri, mai ales pe timp de iarnă, după cum a avertizat la Radio România Actualități, președintele Asociației Naționale a Salvatorilor Montani, Sabin Cornoiu:

Echipamentul este un element important, iar pornind de aici, în funcție de experiența pe care o ai, trebuie să abordezi traseele sau activitățile pe care crezi că le poți stăpâni. Vorbim de cei care depășesc perimetrele stațiunilor de schi și se îndreaptă către zona alpină înaltă. Cred că de două săptămâni, de când a început să ningă, suntem sub avertizare de cod de producere a avalanșelor. Cei mai experimentați știu să aleagă traseul cel mai bun, chiar dacă nici acela nu este sigur, pentru că iarna toate traseele marcate se anulează, pentru că sunt acoperite de zăpadă și se fac alte poteci sau alte trasee decât potecile de vară, unii dintre ei conduc turiști pe munte și conduc în siguranță, dar sunt mulți care încalcă regulile și merg pe acel principiu că nu cred că mie o să mi se întâmple. Lumea trebuie să fie foarte atentă ce face pe munte”.

Sursa video: Salvamont România

Acțiunea salvamontiștilor din formațiile Prahova, Bușteni și Azuga încheiată cu succes în masivul Bucegi după 9 ore de muncă pe timp de noapte

Radio România Actualități