Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Guvernul a adoptat noi măsuri de sprijin pentru cetățeni și micile companii față de creșterea prețurilor la energie

Publicat: miercuri, 26 Ianuarie 2022 , ora 8.45
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Guvernul a adoptat noi măsuri de sprijin pentru cetățeni și micile companii față de creșterea prețurilor la energie, informează Radio România Actualități. Măsurile se vor aplica doar pentru lunile februarie și martie și încă nu s-a ajuns la o decizie în legătură cu ce se va întâmpla după 1 aprilie. Prin ordonanța de urgență promovată, ieri, de executiv s-a stabilit și un nou cuantum al amenzilor pentru furnizorii care nu vor recalcula corect facturile. Acestea pot ajunge până la 200.000 de lei.

Ordonanța de urgență stabilește o nouă schemă de compensare și plafonare care se aplică cetățenilor, dar și instituțiilor de la 1 februarie până la 31 martie. Ordonanța nu se poate aplica retroactiv și pentru luna ianuarie.

Potrivit unui aviz din partea Ministerului de Justiție, clienții casnici vor primi o compensație unitară în valoare de cel mult 0,291 de lei pe kWh la energia electrică și cel mult 40% din valoarea componentei prețului la gazele naturale.

“Pentru populație nimeni nu va plăti mai mult de 80 bani pe kWh energie electrică și 31 bani la gaze naturale indiferent de consum. Pentru consumatorii casnici cu un consum de până la 500 de kWh energie electrică sau 300 metri cubi gaze naturale se va plăti 68 de bani pentru kWh la energie electrică și circa 22 bani pentru gaze naturale, cu toate taxele incluse”, a spus premierul Nicolae Ciucă.

Ordonanța include și sancțiuni mai dure pentru furnizorii care nu respectă legea. Amenzile ar urma să urce până la 200.000 de lei, a spus ministrul energiei, Virgil Popescu.

Ministrul a explicat cum trebuie să vină o factură la energie, după ce sunt aplicate măsurile de compensare și plafonare:

“Cineva care consuma 500 de kilowați înainte de a crește acest plafon, plătea 1 leu pe kilowatt. Dacă se scade plafonul, o dată este 80 de bani și se încadrează în plaja de consum, i se mai aplică și acel discount, plătește 68 de bani și plătește undeva la 300 și ceva de lei”.

Actul normativ adoptat de Guvern prevede reduceri și pentru consumatorii noncasnici, pentru care prețul va fi plafonat la un leu pe kilowatt la energia electrică și la 37 de bani pe kilowatt la gazele naturale.

Aceste măsuri nu se aplică marilor consumatori de energie electrică, de exemplu CET-urile, care au beneficiat de ajutor de stat pe o schemă aprobată de Comisia Europeană.

Membrii Guvernului nu au stabilit ce se va întâmpla după 1 aprilie. Măsurile vor fi discutate la nivelul coaliției de guvernare, care trebuie să ajungă la un consens în privința prețurilor la energie vorbindu-se chiar de o reglementare a pieței pentru o perioadă de câteva luni.

Radio România Actualități