Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Tarifele pentru energie și gaze prevăzute de OUG aprobată de Guvern

Publicat: luni, 21 Martie 2022 , ora 11.43
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

OUG aprobată, săptămâna trecută, de Guvern, care reglementează prețurile la energie și gaze pentru un an începând de la 1 aprilie, va intra pe agenda Parlamentului.

Documentul stabilește că toți consumatorii casnici care nu utilizează mai mult de 100 de kW pe lună vor plăti un tarif de cel mult 68 de bani pe kWh cu TVA inclus.

Potrivit Radio România Actualități, pentru un consum de până la 300 de kW, prețul final facturat va fi de cel mult 80 de bani pe kWh, în timp ce companiile vor achita cel mult un leu pe kWh.

În ceea ce privește gazele naturale, clienții casnici vor plăti maximum 31 de bani, iar cei noncasnici cel mult 37 de bani pe kWh. 

Radio România Actualități