Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Persoanele care îngrijesc bolnavi de cancer vor putea cere concediu medical de 45 de zile

Publicat: luni, 18 Aprilie 2022 , ora 10.13
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Persoanele care îngrijesc bolnavi de cancer vor putea cere concediu medical de 45 de zile, potrivit unei legi care a intrat în vigoare la fine săptămânii trecute.

Documentul răspunde cerințelor planului european menit să asigure o viață mai bună celor care suferă de boli oncologice.

„Asiguratul care însoțește pacientul cu afecțiuni oncologice la intervenții chirurgicale și tratamente prescrise de medicul specialist beneficiază de concediu și indemnizație de cel mult 45 de zile calendaristice, în interval de un an, pentru un pacient. Cuantumul lunar al indemnizației acordate în acest caz este de 85% din baza de calcul pentru indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate, fiind suportată integral din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate. Totodată, atât persoana care îngrijește pacientul cu afecțiuni oncologice, cât și acesta, au dreptul la minim o ședință de evaluare psihologică clinică și minimum cinci ședințe de consiliere psihologică clinică. Costurile serviciilor furnizate de psiholog se vor suporta și acestea din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate”, a explicat șeful Casei Județene de Asigurări de Sănătate Brașov, Ancuța Daisa.

Monica Neacșu