Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Cum radiem mașina vândută

Publicat: marți, 10 Mai 2022 , ora 12.36
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Mulți români, între care și unii brașoveni, au primit amenzi de circulație după ce își vânduseră mașina. Asta deoarece aceștia nu au urmat pașii prevăzuți de lege la vânzarea autoturismului, astfel că noii proprietari au putut profita de neglijența lor și, în momentul în care au primit o amendă de circulație, aceasta a mers către fostul proprietar.

“Recomandăm tuturor celor care își înstrăinează mașina să facă în primul rând un contract de vanzare - cumparare în zona organului financiar de domiciliu, pentru că acest contract va trebui să fie vizat, (...) iar în momentul în care se prezintă la organul financiar, acesta are obligația, prin Ordonanța Nr. 14, să anunțe Direcția Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor din București, care va notifica în baza de date schimbarea de proprietar”, a explicat coordonatorul compartimentului de înmatriculări Brașov, comisar șef Florian Dan.

Astfel, în cel mult două zile, orice amendă de circulație va merge spre noul proprietar.

Cei care au omis să radieze fiscal autovehiculul înainte de înstrăinare se pot adresa instanței, în cazul în care primesc amenzi pentru că ar fi circulat cu fosta mașină. În caz contrar, foștii proprietari vor trebui să achite amenda.

Recent, instituțiile statului au acces la o bază comună de date, astfel că, odată vândut un autovehicul, noul proprietar este luat în evidență și obligat ca, în cel mult 90 de zile, să își treacă mașina pe nume.

După expirarea acestui termen, pentru înmatriculare este nevoie de o nouă omologare RAR și de toți pașii necesari în cazul unei mașini care nu a fost înmatriculată în România.

Sorin Țîrcă