Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Făgăraș Fest, un festival al naturii și al comunităților locale

Publicat: sâmbătă, 6 August 2022 , ora 15.30
Sursa foto: Radio România Brașov FM
Sursa foto: Radio România Brașov FM

Sute de oameni din mai multe zone ale țării participă la „Făgăraș Fest”, eveniment aflat la a treia ediție, organizat în acest an în zona sibiană Valea Avrigului.

Turiștii au parte de excursii ghidate, mâncare tradițională, târg de produse locale, muzică bună, activități culturale, ateliere pentru copii, dezbateri tematice și competiții sportive.

“Făgăraș Fest este un festival manifest pentru protecția Munților Făgăraș, pentru a aduce în prim plan valorile oamenilor care locuiesc la poalele Munților Făgăraș și pentru a aduce cât mai mulți oameni aproape de munte. Suntem la cea de-a treia ediție a Făgăraș Fest. Anul acesta are loc pe Valea Avrigului, un loc deosebit de frumos. Avem în spate Muntele Suru, avem Muntele Negoiu, al doilea ca înălțime din Munții Făgăraș, dar și o mulțime de experiențe pe care anul acesta Fundația Conservation Carpathia și ProPark le-au pregătit pentru oameni”, a declarat din partea organizatorilor Victoria Donos.

Evenimentul se desfășoară în cadrul proiectului „Crearea unei rezervații de natură sălbatică în Carpații Meridionali, România", cu sprijin financiar din partea Comisiei Europene și a Fundației Arcadia.

Programul cuprinde și vizionarea filmului „România sălbatică”, realizat de brașovenii Cosmin Dumitrache și Dan Dinu.

“E o atmosferă foarte faină la Făgăraș Fest. Ne-a plăcut de fiecare dată. Am venit la toate cele 3 ediții până acum și am încercat să ne implicăm cât de mult am putut. Ne-am bucurat foarte tare că filmul a putut fi proiectat pentru a doua oară la Făgăraș Fest și publicul a fost foarte, foarte receptiv. Adică se vede că sunt oameni care iubesc natura, cei care vin aici, oameni de munte, oameni care înțeleg efortul de a filma 10 ani un documentar”, a precizat Dan Dinu.

Mai mulți producători locali au adus bunătăți din gospodăriile proprii la la târgul „Roadele Munților”.

“«Roadele Munților» înseamnă o diversitate de produse, de la producători din jurul Munților Făgăraș. Ceea ce pot vedea vizitatorii la festival: avem 76 de produse expuse, de la 8 producători și participanții pot gusta și pot cumpăra aceste produse. Ceea ce dorim să arătăm prin «Roadele Munților» este oportunitatea pentru producătorii locali de a participa la genul acesta de evenimente, unde câteva mii de persoane pot cumpăra și pot duce vestea mai departe”, a explicat Istvan Szabo, manager afaceri verzi în cadrul Fundației Conservation Carpathia.

Cele trei zile de Festival Făgăraș Fest se încheie mâine cu un tur ghidat la fabrica de bere din localitatea Avrig.

Sursa foto: Radio România Brașov FM 

Camelia Vlad, Sorin Țîrcă