Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

A murit Mihail Gorbaciov

Publicat: miercuri, 31 August 2022 , ora 7.02

Primul președinte al URSS, Mihail Gorbaciov, a murit la vârsta de 91 de ani, au anunțat, marți, surse de la Spitalul Clinic Central. "Mihail Sergheevici Gorbaciov a murit în seara zilei de marți după o boală gravă și lungă" - au declarat sursele citate. Mihail Gorbaciov s-a născut pe 2 martie 1931. A fost absolvent al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moscova M.V. Lomonosov (1955), iar în 1967 a absolvit Departamentul de corespondență al Institutului Agricol din Stavropol (acum Universitatea Agrară de Stat din Stavropol). S-a alăturat Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS) în 1952, iar din 1971 a fost membru al Comitetului Central. Ultimul secretar general al Comitetului Central al PCUS a fost ales în această funcție în 1985, după moartea lui Konstantin Cernenko. A devenit principalul ideolog al glasnostului și al perestroikăi. Primul și ultimul președinte al Uniunii Sovietice - ales în martie 1990, și-a dat demisia pe 25 decembrie 1991. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace din 1990. După ce a părăsit președinția URSS, a fost angajat în activități sociale și literare.

FOTO: stiri.tvr.ro 

Radio România Brașov FM