Urmează:
0.00
Transilvania by night
Apoi:
6.00
Agenda Zilei

Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

A fost lansată campania socială ”O vorbă bună”. O familie pentru copiii vulnerabili

Publicat: miercuri, 19 Octombrie 2022 , ora 18.37
Sursa foto: sos-satelecopiilor.ro
Sursa foto: sos-satelecopiilor.ro

Săptămâna aceasta a fost lansată campania socială ”O vorbă bună”, o campanie a organizației SOS Satele Copiilor, a cărei misiune este să ofere o familie și susținere copiilor vulnerabili, care au rămas fără sprijin parental.

Potrivit datelor statistice, anual, în România peste 8.000 de copii sunt separați de familie și ajung în sistemul de protecție socială.

An de an, ei trec prin trauma separării, de aceea este foarte, foarte important să fim alături de ei, să fim conștienți că astfel de lucruri se întâmplă. De asemenea, prin această campanie vrem să îi încurajăm pe toți cei care ne ascultă, publicul larg, să adune fapte și vorbe bune. Cum pot face asta? Fie donând 4 euro în fiecare lună pentru copii, printr-un SMS cu textul «Mama», sau pot face o donație online, intrând pe site-ul nostru – www.sos-satelecopiilor.ro. Pentru că am spus și de vorbe bune și un mesaj vocal este bine venit. Îi invităm să transmită un mesaj de încurajare, care să alunge toate îngrijorările atunci când aceștia au mare nevoie de de susținere”, a spus directorul general al ”SOS Satele Copiilor”, Diana Podaru.

Și la Brașov organizația ”SOS Satele Copiilor” a creat o casă de tip familial în localitatea Prejmer, unde sunt în îngrijire șase copii.

Sunt 6 copilași pe care vrem să îi creștem zi de zi, până când devin adulți independenți și autonomi și, de ce nu, să răspundem nevoilor comunității. Dacă situația locală o cere, suntem deschiși să lucrăm cu familiile vulnerabile, astfel încât să intervenim. Acolo unde există risc mare de separare a copiilor de familie, noi să fim prezenți, astfel încât copiii să rămână acasă, în familie, unde le e cel mai bine”, a adăugat Diana Podaru.

În luna mai a acestui an, 44.000 de copii apăreau în sistemul de protecție, atât în serviciu rezidențial, cât și în sistem de tip familial.

Dintre aceștia, peste 800 sunt doar din județul Brașov.

Ruxandra Stoica