Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare

Publicat: marți, 25 Octombrie 2022 , ora 12.42
Sursa foto: arhivă / romania-actualitati.ro
Sursa foto: arhivă / romania-actualitati.ro

Colegiul Farmaciștilor din România anunță demararea unui program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare. Asta pentru a veni în întâmpinarea nevoii de protecție a populației în fața unui sezon gripal care se anunță a fi dificil, iar ratele de acoperire vaccinală în România sunt în scădere, informează bucureștifm.ro.

Programul a fost aprobat prin Ordin al Ministrului Sănătății publicat în Monitorul Oficial al României în 24 octombrie, iar lista farmaciilor autorizate va fi publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.

Farmacia va trebui să îndeplinească anumite condiții pentru a obține autorizarea de la Ministerul Sănătății și vor intra în acest program doar farmaciile care vor dori. Efectuarea vaccinării se realizează în farmacie, la solicitarea persoanei adulte, iar în cazul minorilor vaccinarea se realizează la solicitarea reprezentanților legali. Informațiile referitoare la vaccinare se vor introduce în registrul electronic național de vaccinări, în timp real”, a explicat președintele Colegiului Farmaciștilor din județul Brașov, Mirela Zamfirescu.

Conform datelor INSP, numărul de infecții respiratorii acute din săptămâna 3 - 9 octombrie 2022 este deja cu 25% mai mare comparativ cu aceeași perioadă din 2021.


Radio România Brașov FM