Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Cod galben de intensificări ale vântului, în județ. Coduri roșu și portocaliu pentru zona montană

Publicat: marți, 28 Martie 2023 , ora 8.42
Sursa foto: ANM
Sursa foto: ANM

Vremea este în continuă răcire în această perioadă. Mai mult, astăzi este o zi în care va bate vântul în aproape toată țara.

Județul Brașov este sub cod galben de intensificări ale vântului până în această seară la ora 23.00.

Potrivit meteorologilor, vântul va avea local și temporar intensificări, cu viteze de 50...65 km/h și izolat peste 70...75 km/h.

Pentru zona montană, ANM a emis coduri roșu și portocaliu de intensificări puternice ale vântului, valabile până la orele 14.00, respectiv 23.00.

Meteorologii spun că în următoarele două săptămâni vor alterna frigul cu vremea călduroasă.

Pe parcursul zilelor lucrătoare vor fi temperaturi mai mici, iar spre weekenduri vremea se va îmbunătăți.

Noaptea, temperaturile pot fi chiar negative.

Avem parte de o răcire în această săptămână, până undeva vineri, cu temperaturi mai mici decât în mod normal, urmată de o încălzire în weekend, unde revenim la temperaturi de 20-22 de grade Celsius. Săptămâna care urmează vine din nou cu o răcire și cu ceva precipitații. De această dată, temperaturile minime nu mai ajung la limita înghețului și vor fi un pic mai mari. Spre finalul săptămânii viitoare, din nou, pare să fie o încălzire, așa că de Florii s-ar putea să avem o vreme destul de bună”, a precizat pentru Radio România Actualități Robert Manta, de la Administrația Națională de Meteorologie.


Radio România Brașov FM