Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Studiu: Mai puțin de 10% dintre angajatori vor crește numărul de joburi part-time în acest an

Publicat: miercuri, 14 Februarie 2024 , ora 16.19
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă

Un studiu recent arată că mai puțin de 10% dintre angajatori vor crește numărul de joburi part-time în acest an.

Din cele peste 370.000 de joburi postate în 2023 pe un site de recrutare, 72.000 de locuri de muncă au fost part-time. Salariul mediu net pentru un job cu jumătate de normă este de 3.000 de lei pe lună.

Cei mai mulți angajatorii au în plan ca în acest an, să facă mai multe angajări full time, în timp ce doar 8,2% dintre respondenții sondajului realizat de portalul de recrutare online spun că vor crește numărul de joburi cu jumătate de normă scoase în piață.

Anul acesta, spre exemplu, din cele aproape 40.000 de joburi postate de la 1 ianuarie și până acum, 6.500 au fost part-time, ceea ce înseamnă că, procentual, până acum, datele sunt asemănătoare cu cele din anul 2023.

Tot la aproximativ 15% se află și nivelul aplicărilor pentru aceste joburi, candidații, mai ales cei foarte tineri, fiind interesați de oportunitățile care le permit să acumuleze experiență în timpul studiilor.

Împărțite pe domeniile care angajează cel mai mult part-time, mediile salariale arată astfel: 2.200 de lei net pentru retail, 2.000 pentru call-center, 2.100 de lei pentru servicii, 3.000 de lei pentru arte și entertainment, 2.100 pentru advertising / marketing și PR și 2.500 de lei pentru transport și logistică.

Sondajul a fost realizat în luna ianuarie a acestui an, pe un eșantion de 170 de companii respondente.

Ruxandra Stoica