Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Sprijin pentru firmele interesate de protecția mediului

Publicat: joi, 15 Februarie 2024 , ora 11.01
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă
Firmele interesate de protecția mediului au o oportunitate importantă, anunțată de Camera de Comerț și Industrie Brașov.

A fost lansat spre consultare publică Programul „ELECTRIC UP 2 – Sprijin pentru IMM-uri și domeniul HORECA pentru instalarea de panouri fotovoltaice și stații pentru vehicule electrice”.

Scopul programului este de a sprijini mediul de afaceri prin finanțarea proiectelor de investiții care vizează extinderea capacităților de producere a energiei electrice din surse regenerabile, în vederea acoperirii consumului propriu.

De asemenea, se dorește îmbunătățirea infrastructurii de transport pentru vehiculele electrice, stimularea creșterii numărului de autovehicule electrice și electrice hibrid plug-in înmatriculate, precum și promovarea consumului de energie termică provenită din surse regenerabile.

„Acest program finanțează IMM-urile și domeniul HoReCa pentru instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru producerea de energie electrică și stații de reîncărcare pentru vehicule electrice și plug-in hibrid. Programul electric UP2 oferă sprijin financiar de minimis în valoare de 150.000 euro/beneficiar. Ajutorul de minimis este de maxim 75% din costurile eligibile, iar restul de 25% reprezintă cofinanțarea din sursele financiare ale beneficiarului”, a spus reprezentantul Camerei de Comerț și Industrie Brașov, Andrei Crețu.

Camera de Comerț si Industrie Brașov oferă servicii de consultanță și asistență societăților interesate în scopul identificării celei mai potrivite surse de finanțare.
Sorin Țîrcă