Arhivă : Știri din actualitate Înapoi

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații de actualitate din Brașov, naționale și internaționale! - Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la înalțime ! - Asculta LIVE

Peste 250 de titluri retrase de la vânzare, în Rusia, în contextul legii privind „propaganda LGBT”

Publicat: miercuri, 21 Februarie 2024 , ora 15.05
Sursa foto: arhivă
Sursa foto: arhivă
Sber a confirmat retragerea a peste 250 de titluri de cărți de la vânzare, în Rusia, în contextul legii privind „propaganda LGBT”.

Printre acești autori se numără scriitorii Oscar Wilde, Haruki Murakami și Fiodor Dostoievski, informează Kommersant.

Sber a confirmat că centrul comercial Megamarket, pe care îl deține, a retras de la vânzare cărțile enumerate pe lista cărților interzise în legătură cu “propaganda LGBT”, care a fost publicată anterior de jurnalistul Aleksandr Pliușcev.

Serviciul de presă al Sber a declarat pentru Kommersant că “lista specificată de cărți chiar există”, dar, conform companiei, a fost întocmită de mai bine de un an în urmă.

Lista publicată de Pliușcev se numește “Registrul mărfurilor cu informații interzise (LGBT+)” și conține 252 de titluri de cărți.

Printre acestea se numără “Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde, “Pădurea norvegiană”, de Haruki Murakami, “Netocika Nezvanova”, de Fiodor Dostoievski, “It”, “Doctor Sleep” și “The Four Seasons”, de Stephen King și “Moștenirea”, de Vladimir Sorokin.
Nucu Jalea