ACUM:
14.00
Top 30 Brașov FM (continuare)
Urmează:
15.00
Buletin de știri

Înapoi

Circulația autobuzelor de Poiană, suspendată, duminică, pentru câteva ore

Publicat: joi, 2 Noiembrie 2023 , ora 16.13
Circulația autobuzelor de pe linia 20, Livada Poștei – Poiana Brașov, va fi suspendată duminică timp de câteva ore, pe perioada desfășurării competiției de ciclism pe șosea „Linia 20”.

Intervalele orare în care nu vor circula autobuzele pe Drumul Poienii sunt: 9.30 - 11.00 și 13.30 - 15.30.

Ultimele plecări în cursă din capetele de linie înaintea celor două perioade de sistare a circulației vor fi la orele 9.00 și 13.00 din Livada Poștei, respectiv la orele 9.10 și 13.10 din Poiana Brașov.

“Angajații RATBV vor depune toate eforturile pentru ca imediat după ce se va finaliza competiția de ciclism să asigure circulația mijloacelor de transport public pe linia 20. Ne cerem scuze călătorilor pentru disconfortul creat și le mulțumim pentru înțelegerea arătată. În funcție de eventuale măsuri operative dispuse de Poliția Rutieră sau de organizatori, mai pot apărea unele schimbări în traseele operate de societatea noastră", a spus purtătorul de cuvânt al RATBV, Silviu Ștefan.

După ora 15.30, se revine la orarul obișnuit de circulație al unei zile de duminică, au precizat reprezentanții RATBV.

De menționat este și că, în jurul orelor 10.00, pe tronsonul cuprins între Livada Poștei – Strada Mureșenilor – Strada Gheorghe Barițiu ar putea apărea unele întârzieri determinate de desfășurarea startului festiv al primei probe a competiției.  

Pe de altă parte, RATBV anunță că de luni, 6 noiembrie, vor fi reluate cursele de transport special pentru elevi, pe toate cele 13 trasee parcurse de 15 autobuze pe raza municipiilor Brașov și Săcele.

Amănunte despre rutele și graficele de circulație găsiți pe site-ul www.ratbv.ro.

Mai multe amănunte despre competiția Linia 20, aici: Linia 20 – prima competiție de ciclism pe drumul spre Poiana Brașov

Citește și:

Radio Romania Brasov 93.3 FM - Mereu la inalțime ! - Asculta LIVE - Postul tău de știri și informații din Brașov - Radio Romania Brasov 93.3 FM
Camelia Vlad